- Home
- Externe
- NEW YORK, (06.09.2013, 12:25)
- Iuliana Enache
O înregistrare cu militari sirieni EXECUTAŢI de rebeli a stârnit confuzie în rândul liderilor guvernelor occidentale - VIDEO
O înregistrare video care prezintă executarea unor soldaţi sirieni demonstrează cruzimea de care dau dovadă rebelii în zonele pe care le controlează, creând dileme în rândul guvernelor occidentale.
Urmărește
23879 afișări
O înregistrare cu militari sirieni EXECUTAŢI de rebeli a stârnit confuzie în rândul liderilor guvernelor occidentale
Deţinuţii, şapte în total, sunt soldaţi sirieni capturaţi. Cinci dintre ei sunt legaţi şi au urme roşii pe spate. Ei stau cu capetele lipite de pământ în timp ce comandantul rebelilor, cunoscut sub apelativul "Unchiul", recită un poem revoluţionar. După terminarea poemului, acesta îl împuşcă în cap pe primul prizonier. Oamenii lui continuă procesul, ucigând toţi cei şapte bărbaţi de la picioarele lor, relatează New York Times, în ediţia electronică.
Scena, prezentată într-o înregistrare video scoasă clandestin din Siria în urmă cu câteva zile de un fost rebel dezgustat de aceste crime, oferă o privire întunecată asupra modului în care mulţi rebeli au adoptat unele dintre tacticile brutale şi crude ale regimului pe care încearcă să îl îndepărteze de la putere.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TikTok respinge zvonurile că Elon Musk va cumpăra platforma, înainte de a fi interzisă în SUA: „Pură ficțiune”
-
MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
-
Noua provocare pentru Ucraina în războiul cu Rusia: Soldaţii sinucigaşi din Coreea de Nord
-
Un microbuz în care se aflau zece persoane a fost implicat într-un accident pe Valea Oltului
În timp ce Statele Unite dezbat dacă să susţină sau nu propunerea administraţiei Obama de a ataca forţele siriene pentru folosirea armelor chimice împotriva civililor, această înregistrare, realizată în primăvara lui 2012, se alătură tot mai multor dovezi privind mediul infracţional populat de bande de tâlhari, răpitori şi ucigaşi.
În peste doi ani de război civil, o mare parte din opoziţia siriană a format o structură de comandă laxă care a găsit sprijin din partea câtorva naţiuni arabe şi, într-o măsură mai limitată, din partea Occidentului. Alte elemente ale opoziţiei şi-au asumat o cale extremistă şi s-au aliat în mod deschis cu Al-Qaida.
În mare parte din Siria, unde trăiesc şi luptă rebelii sprijiniţi de Occident, zone din afara influenţei guvernamentale au evoluat către o gherilă complexă şi un peisaj infracţional. Aceasta a ridicat problema că o acţiune militară americană ar consolida în mod inadecvat extremiştii islamici şi criminalii.
Abdul Samad Issa, în vârstă de 37 de ani, comandantul rebel care îşi conduce luptătorii în această execuţie, ilustrează tocmai acest risc.
Cunoscut în nordul Siriei drept "Unchiul" pentru că doi dintre locotenenţii săi sunt nepoţii lui, Issa conduce un grup relativ necunoscut format din mai puţin de 300 de luptători, a declarat unul dintre oamenii lui.
Comerciant şi proprietar de animale înainte de război, Issa a format un grup de luptă la începutul mişcării folosindu-şi propriii bani pentru a cumpăra arme şi suportând cheltuielile luptătorilor. Motivaţia lui, susţine sursa citată, este răzbunarea.
Tatăl lui Issa i s-a opus preşedintelui Hafez al-Assad, tatăl actualului lider sirian. El a dispărut în 1982, potrivit declaraţiilor lui Issa, care crede că acesta a fost ucis în timpul celor 27 de zile de opresiune guvernamentală împotriva Frăţiei Musulmane din acel an, perioadă cunoscută ca masacrul Hama.
În perioada respectivă, tânărul Issa era un contestatar vocal al regimului şi a fost arestat şi închis de două ori, timp de nouă luni în total, a declarat sursa citată. În momentul în care au început revoltele împotriva lui Bashar al-Assad, în urmă cu doi ani şi jumătate, familia a văzut în acestea un mijloc de a regla vechile conturi.
La început, persoanele care îl cunosc pe Issa susţin că acesta a fost protestatar, după care a condus luptătorii în mici confruntări, iar anul trecut a organizat o tabără de antrenament în zonele montane din apropiere de Turcia.
În acest an, susţine ajutorul lui, el a obţinut arme de la rude şi oameni de afaceri arabi pe care îi cunoştea din activitatea sa de comerciant şi, cel puţin o dată, de la Consiliul Militar Suprem al Armatei Siriene Libere, susţinut de Occident. În primăvară, grupul său şi-a luat numele de Jund al-Sham, pe care îl împarte cu trei grupări teroriste internaţionale şi o altă grupare din Siria. Relaţia sa cu aceste grupări, dacă există, nu este clară.
Fostul ajutor al lui Issa şi alte două persoane care l-au întâlnit sau l-au investigat au declarat că acesta pare să îşi asume identităţi de convenienţă. Dar una dintre tacticile lui a fost să le promită luptătorilor ceea ce el numeşte "exterminarea" alawiţilor, minoritatea islamică din care provine familia Assad, pe care Issa o acuză de suferinţele din Siria. Acest sentiment l-ar fi putut împinge pe Issa către decizia de a-şi executa prizonierii, a declarat fostul său ajutor. Soldaţii au fost capturaţi în momentul în care luptătorii lui Issa au atacat un punct de control al Guvernului, de la nord de Idlib, în martie 2012.
Pe telefoanele lor mobile, afirmă fostul luptător, erau înregistrări video cu sodaţi care violau civili sirieni şi îi jefuiau. Issa i-a declarat pe toţi infractori şi a fost organizat un proces, în care au fost găsiţi vinovaţi, a adăugat sursa citată.
Acesta susţine că Issa a aranjat ca execuţia lor să fie filmată pentru a-şi demonstra acţiunile şi a obţine finanţare.
Citește pe alephnews.ro: Statuile lui Donald Trump ca Buddha au devenit un „must-have” în China. Vândute online, ele costă între 140 și 2.600 de euro
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Papa Francisc îi scrie lui Putin, care prezidează G20: "Adresez un apel de suflet să se abandoneze căutarea unei soluţii militare în Siria"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israel și SUA continuă la Doha negocierile privind acordul de încetare a focului în Gaza. Trump își menține avertismentul că „se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până la învestirea sa de pe 20 ianuarie
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:48
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia / Biden: Putin nu şi-a îndeplinit niciunul dintre obiectivele strategice din Ucraina / Lavrov: „Suntem gata să discutăm despre garanţii de securitate pentru Ucraina”
-
astăzi, 13:46
MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic