Prima pagină » Life-Inedit » Corul Notre Dame a cântat pentru prima dată în catedrală de la incendiul din 2019

Corul Notre Dame a cântat pentru prima dată în catedrală de la incendiul din 2019

Corul Notre Dame a cântat pentru prima dată în catedrală de la incendiul din 2019

Purtând caschete de protecţie şi costume speciale, membrii corului Catedralei Notre Dame au cântat pentru prima dată în interiorul emblematicului edificiu din Paris, de la incendiul devastator de anul trecut.

Însoţiţi de un violoncelist şi o orgă închiriată, cântăreţii au concertat sub vitraliile catedralei în mijlocul bisericii întunecate. Iniţial s-a vrut dorit participarea a 20 de cântăreţi, dar, din motive de siguranţă, au participat doar opt.

Membrii corului au păstrat distanţarea socială pentru a-şi putea scoate măştile şi să cânte.

Concertul a inclus cântece de Crăciun celebre precum „O noapte liniştită”, în engleză şi franceză, „Imnul îngerilor” şi chiar „Jingle Bells”.

Incendiul din aprilie 2019 a distrus acoperişul de plumb al catedralei şi a distrus turla. Abia la începutul acestei luni muncitorii au reuşit să stabilizeze amplasamentul suficient pentru a începe reconstrucţia.