O manifestantă a fost rănită în timpul unor confruntări cu forţele de securitate, la Sanaa
Forţele de securitate au dispersat cu lovituri de baston circa 2.000 de persoane, care plecaseră de la Universitatea din Sanaa către piaţa Al-Sabiine, în apropierea Palatului prezidenţial, scandând sloganuri prin care cereau plecarea preşedintelui Ali Abdallah Saleh, aflat la putere de 32 de ani.
O manifestantă a fost rănită în confruntările cu forţele de securitate, care au împiedicat protestatarii să îşi continue marşul.
Zece manifestanţi au fost arestaţi, potrivit participanţilor.
La Taez, o localitate situată la sud de Sanaa, poliţia a efectuat 120 de arestări, după ce a dispersat cu lovituri de baston o manifestaţie din principala piaţă a oraşului, conform martorilor.
Mii de tineri yemeniţi ai manifestat sâmbătă în centrul capitalei Yemenului, cerând plecarea preşedintelui Ali Abdallah Saleh, la o zi după demisia omologului său egiptean Hosni Mubarak. Manifestaţia a fost dispersată de partizani ai partidului aflat la putere, Congresul Popular General (CPG).