O mare companie aeriană a anunţat că suspendă toate zborurile directe către China

Publicat: 29 01. 2020, 09:42
Actualizat: 30 03. 2020, 03:40

Potrivit site-ului companiei, începând de miercuri nu mai sunt disponibile zboruri către sau dinspre China în lunile ianuarie şi februarie.

„Le cerem scuze clienţilor noştri pentru neplăcerile cauzate, dar siguranţa pasagerilor şi echipajelor noastre este prioritară”, a informat British Airways miercuri, prin intermediul unui comunicat.

Comisia Naţională de Sănătate din China a anunţat miercuri dimineaţă că 132 persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus, iar alte 1.459 de cazuri au fost confirmate, astfel că numărul total a ajuns la 5.974.

Noul coronavirus, depistat iniţial în oraşul Wuhan, este contagios şi în perioada de incubaţie – înainte de apariţia simptomelor, lucru ce îngreunează eforturile de stopare a răspândirii bolii, potrivit oficialilor chinezi.

În contextul agravării epidemiei cu coronavirus, Ministerul Educaţiei din China a anunţat la începutul săptămânii că va amâna începerea noului semestru şcolar, pe termen nedeterminat.

De asemenea, autorităţile au decis duminică să prelungească cu trei zile vacanţa de Anul Nou Lunar, care iniţial trebuia să se încheie pe 30 ianuarie. Măsura are drept scop să limiteze fluxurile de populaţie şi să ţină sub control epidemia.