O "mare parte" a epavei avionului prăbuşit în 2009 în largul Braziliei a fost găsită - ministru

O mare parte din avionul Air France care s-a prăbuşit, în largul coastelor Braziliei, la 1 iunie 2009, accident în care au murit 228 de persoane, a fost găsită, a anunţat luni Nathalie Kosciusko-Morizet, ministrul francez al Transporturilor, citată de AFP.

Urmărește
5 afișări

"Este vorba despre o parte importantă din avion, într-o singură bucată", care a fost localizată, a anunţat ministrul, pentru postul public de radio France Inter, adăugând că "speră să localizeze rapid cutiile negre" ale acestui avion Airbus A330, care efectua zborul AF447 între Rio de Janeiro şi Paris.

Biroul pentru Anchete şi Analize (BEA), care se ocupă de ancheta tehnică franceză a acestei prăbuşiri, a anunţat duminică seara că a localizat "motoare şi anumite elemente din aripă" ale avionului A330.

Anchetatori îşi exprimă, acum "speranţa" că vor găsi cutiile negre, care înregistrează parametrii de zbor şi conversaţiile piloţilor, singurele în măsură să poată explica, cu certitudine, circumstanţele catastrofei.

Biroul a lansat la 25 martie o nouă fază a căutărilor epavei dispărute în mijlocul Atlanticului, după trei campanii de căutare soldate cu eşec, între 10 iunie şi 10 iulie 2009, 27 iulie şi 17 august 2009 şi 29 martie-mai 2010.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici