O navă din flotila propalestiniană a fost interceptată de autorităţile elene
O navă canadiană care face parte din flotila propalestiniană spre Fâşia Gaza, plecată din Creta (Grecia) luni după-amiază, a fost oprită de Paza de Coastă elenă, anunţă o activistă canadiană, citată de AFP.
"Nava a fost interceptată de forţele speciale ale Pazei de Coastă elene la câteva zeci de minute după ce plecase din portul Aghios Nikolaos, în estul insulei Creta", afirmă activista Huwaida Arraf.
La bordul navei Tahrir se aflau aproximativ 40 de persoane, inclusiv cetăţeni canadieni, francezi şi italieni.
Nava plecase fără căpitan, pentru că acesta risca să îşi piardă licenţa. "Un pasager, fostul senator belgian Joseph Dube, care avea o licenţă expirată, este căpitan", precizează activista.
Când forţele speciale elene au urcat la bord, aproximativ 30 de persoane au spus că sunt căpitanul navei.
"Stau de vorbă cu un bărbat înarmat cu o mitralieră. Totul este haotic aici", a declarat prin telefon David Heap, aflat la bordul navei.
Grecia a interzis plecarea oricărei nave din porturi elene spre Fâşia Gaza, justificând decizia prin necesitatea "protejării pasagerilor" flotilei propalestiniene care intenţionează să plece spre Fâşia Gaza.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

