- Home
- Externe
- MOSCOVA, (13.10.2018, 15:07)
- Bianca Pavaluca
O navă încărcată cu fier vechi s-a scufundat în Marea Neagră
O navă cargo încărcată cu fier vechi s-a scufundat sâmbătă în nordul Mării Negre, la aproximativ 80 de kilometri de peninsula Crimeea, echipajul fiind salvat ulterior de un vas petrolier, au anunţat autorităţile locale, citate de agenţia Tass.
![Imaginea articolului O navă încărcată cu fier vechi s-a scufundat în Marea Neagră](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/17555533/2/sinking.jpg?width=560)
O navă încărcată cu fier vechi s-a scufundat în Marea Neagră
„Nava s-a înclinat brusc şi apoi s-a scufundat. Cei opt membri ai echipajului au fost salvaţi, momentan sunt la bordul unui vas petrolier care va acosta în portul Novorosiisk”, au transmis reprezentanţii autorităţii maritime.
Printre cei opt membri ai echipajului se numără doi cetăţeni turci şi şase cetăţeni din Azerbaijan.
Căpitanul navei a transmis un semnal de alarmă în jurul orei 6.45 către centrul de salvare din Sevastopol, conform căruia nava înregistrată în Panama este în pericol pe mare, la aproximativ 80 de kilometri de coastă.
Autorităţile au anunţat că nava s-a scufundat complet, la adâncimea de aproximativ 1.900 de metri, dar nu există risc de poluare.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=17555533&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe