O nouă rundă de negocieri în conflictul transnistrean va avea loc în februarie, în Irlanda

Reluarea negocierilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, suspendate în urmă cu cinci ani, le-a permis părţilor să progreseze către un acord, a apreciat joi la Vilnius preşedinţia lituaniană a OSCE, adăugând că o nouă reuniune va avea loc în februarie 2012 în Irlanda.

Urmărește
169 afișări
Imaginea articolului O nouă rundă de negocieri în conflictul transnistrean va avea loc în februarie, în Irlanda

Ministrul lituanian de Externe, Audronius Azubalis (Imagine: Radu Stefan/Mediafax Foto)

"Discuţiile privind principiile şi procedurile de desfăşurare a negocierilor, care au avut loc într-o atmosferă constructivă, constituie o trambulină pentru îndeplinirea unor progrese tangibile către o rezolvare a conflictului transnistrean", a apreciat ministrul lituanian de Externe, Audronius Azubalis, într-un comunicat.

"Este esenţial în prezent să menţinem această dinamică şi să continuăm cu întâlniri oficiale pentru a avansa către rezolvarea completă a conflictului - scopul pe care îl urmărim cu toţii", a adăugat el.

Negociatorii au convenit să se întâlnească din nou în februarie 2012 în Irlanda.

Discuţiile care s-au desfăşurat timp de două zile la Vilnius sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a cărei preşedinţie rotativă este asigurată în 2011 de Lituania, sunt în format "5+2" (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, precum şi UE şi Statele Unite ca observatori).

Negocierile în acest format au fost suspendate în 2006 şi de atunci au avut loc doar discuţii informale.

"Negocierile au fost foarte tensionate şi discuţiile directe în aceste două zile. Aş califica reuniunea drept constructivă", a declarat pentru AFP Giedrius Cekuolis, emisar al OSCE.

"Am discutat despre principiile negocierii. Este foarte important, pentru că aceste principii vor determina calea negocierilor oficiale până la rezolvarea conflictului", a declarat el.

"Nu am avut ca obiectiv să convenim asupra tuturor aspectelor din prima zi, pentru că nu este realist. Dar cred că am convenit asupra a 60 la sută, dacă nu mai mult", a adăugat el fără alte precizări.

Transnistria, o fâşie de teren unde locuiesc 555.000 de persoane, în special rusofone, în estul Republicii Moldova, a câştigat un scurt război de independenţă împotriva Republicii Moldova, după destrămarea URSS în 1991, dar nu este recunoscută de comunitatea internaţională.

Republica Moldova, ţară cu patru milioane de locuitori, situată între România, membră UE, şi Ucraina, fostă republică sovietică, nu a renunţat la suveranitatea sa asupra Transnistriei, făcând din rezolvarea acestui conflict o miză crucială în demersul său de aderare la UE.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici