O nouă rundă de negocieri va avea loc între Rusia şi Ucraina. Când se va desfăşura

Publicat: 02 03. 2022, 13:44
Actualizat: 02 03. 2022, 13:48

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri, 2 martie, reporterilor că „în a doua jumătate a zilei, mai aproape de seară, delegaţia noastră va fi la locul lor pentru a aştepta negociatorii ucraineni”. Componenţa delegaţiilor nu se va modifica.

Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat că oficialii ucraineni sunt pregătiţi pentru noi discuţii, însă a subliniat că locul este deocamdată indecis, iar Kievul nu va accepta niciun ultimatum rusesc, notează AP News.

 Kuleba a spus: „Cerinţele Rusiei rămân aceleaşi pe care [preşedintele rus Vladimir] Putin le-a anunţat în discursul său înainte de începerea războiului”.

Prima rundă de discuţii a avut loc în urmă cu două zile, iar ambele părţi au fost reticente în ceea ce priveşte posibilele progrese.