„Au demisionat toţi”, a declarat presei ministrul Economiei, Comerţului şi Industriei, Banri Kaieda, la încheierea unei reuniuni extraordinare a membrilor Guvernului.
Fostul ministru de Finanţe Yoshihiko Noda, susţinător al austerităţii bugetare, a fost ales marţi în funcţia de premier al Japoniei, de către Parlament, în locul lui Naoto Kan.
Noda, în vârstă de 54 de ani, a obţinut 308 voturi dintr-un total de 475 exprimate în Camera Deputaţilor, controlată de Partidul Democrat din Japonia (PDJ), aflat la putere.
Noda a câştigat luni, în al doilea tur, majoritatea voturilor parlamentarilor din cadrul PDJ, în faţa lui Kaieda, care era considerat favorit. Noda a fost ales graţie reportului votului altor trei concurenţi învinşi în primul tur, între care fostul ministru de Externe Seiji Maehara.
Naoto Kan, foarte criticat pentru modul în care a gestionat seismul din 11 martie şi accidentul nuclear ce a urmat, a anunţat vineri că părăseşte conducerea acestei formaţiuni al cărei cofondator a fost în 1996, după ce condiţiile pe care le-a emis la începutul lui iunie au fost îndeplinite.
El a cerut ca trei legi (o a doua extindere bugetară, un text privind emisile obligatorii de stat şi un altul privind energiile regenerabile) fie adoptate de Parlament, ceea ce s-a întâmplat vineri.