- Home
- Externe
- BRUXELLES, (16.11.2017, 07:44)
- Andrei Ionascu
O nouă ţară, mai aproape de negocierile pentru a deveni membră a Uniunii Europene. Cine ar putea completa lista statelor UE
Consiliul de Stabilizare şi Asociere din cadrul Uniunii Europene a anunţat miercuri că Albania a înregistrat progrese semnificative în perspectiva negocierilor de aderare la Blocul comunitar, potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene.
Urmărește
23545 afișări
Albania a înregistrat progrese semnificative în perspectiva negocierilor de aderare la UE
În cadrul celei de-a noua întruniri, Consiliul de Stabilizare şi Asociere a precizat că Albania "a progresat în vederea îndeplinirii criteriilor pentru aderare la UE şi, în ansamblu, progresul constant a fost înregistrat în cele cinci domenii prioritare pentru deschiderea negocierilor de aderare".
Consiliul a mai notat că "în baza progresului privind îndeplinirea priorităţilor şi implementarea reformei din justiţie, în special reevaluarea judecătorilor şi a procurorilor, recomandăm deschiderea negocierilor de aderare cu Albania".
Cu această ocazie, Consiliul de Stabilizare şi Asociere al UE a subliniat că "reforma judiciară rămâne esenţială pentru procesul de aderare a Albaniei la UE şi ar putea fi benefică pentru alte reforme".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
China îşi extinde influenţa în Marea Caraibilor şi strânge legăturile cu un fost aliat al Taiwanului
-
Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
-
Sindicatele din administraţie: Funcţionarii publici, ţapi ispăşitori pentru eşecurile guvernării
Blocul comunitar salută paşii făcuţi de către guvernul albanez în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate, precum şi în privinţa drepturilor omului şi a protejării minorităţilor naţionale.
"Consiliul a confirmat faptul că Albania a menţinut un ritm susţinut în punerea în aplicare a măsurilor de reformă pentru administraţia publică şi a salutat în mod special consolidarea măsurilor care vizează transparenţa şi meritocraţia serviciului public, precum şi îmbunătăţirea eficacităţii în furnizarea serviciilor. Consiliul de Stabilizare şi Asociere recunoaşte rolul Albaniei în regiune ca un partener proactiv şi constructiv", se mai arată în comunicatul Consiliului UE.
Întrunirea de la Bruxelles a fost prezidată de către Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini. Delegaţia albaneză a fost condusă de către ministrul de Externe, Ditmir Bushati, iar Comisia Europeană a fost reprezentată de către responsabilul pentru Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Christian Danielsson.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandal monstru după finala Casa iubirii: Acuzații de blat pentru Kanal D: V-ați bătut joc
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe