O persoană a murit şi mai multe au fost rănite în timpul unui protest al opoziţiei în Cambodgia

O persoană a fost ucisă şi mai multe au fost rănite duminică seara în timpul unui protest de amploare al opoziţiei din Cambodgia, semn al unei tensiuni în creştere în jurul rezultatului contestat al alegerilor legislative, relatează AFP.

Urmărește
3 afișări

"L-am văzut murit cu proprii mei ochi", a declarat pentru AFP Ou Virak, preşedinte al Cambodian Center for Human Rights, un ONG respectat. Jurnalişti, mai ales de la Phnom Penh Post, au văzut de asemenea cadavrul a cărui fotografie circula duminică seară pe Twitter.

Preşedintele Cambodian Center for Human Rights a asigurat că manifestantul a "primit un glonţ în cap" în cursul confruntărilor care s-au produs la câţiva kilometri de locul manifestaţiei autorizate.

Aceasta a adunat în parcul Democraţiei 20.000 de opozanţi ai premierului Hun Sen şi partidului său care a câştigat alegerile de la sfârşitul lui iulie.

Kheng Tito, purtător de cuvânt al poliţiei militare, a refuzat să confirme prezenţa unui mort şi a dezminţit ferm orice utilizare a gloanţelor reale de partea forţelor de ordine.

"Poliţia militară a utilizat doar bastoane şi scuturi iar poliţia gaze lacrimogene. Nu am recurs la gloanţe reale", a adăugat el.

Acesta a recunoscut că autorităţile au întervenit în forţă pentru a pune capăt unei "manifestaţii ilegale" în cursul serii, când manifestanţii au aruncat cu pietre asupra forţelor de ordine, după care orice adunare a fost interzisă o dată cu căderea nopţii.

Mai mulţi martori, printre care şi Ou Virak şi fotoreporteri, au văzut şi mai mulţi răniţi, dintre care doi cu plăgi împuşcate, care au fost spitalizaţi.

Manifestanţii ce purtau banderole pe care era scris "Unde este votul meu?" au parcurs zece kilometri între sediul Partidului salvării naţionale a Cambodgiei (CNRP) şi parcul Democraţiei, numit şi parcul Libertăţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici