Prima pagină » Știri externe » SUA au vrut să-şi păstreze soldaţii în Irak până în 2015

SUA au vrut să-şi păstreze soldaţii în Irak până în 2015

Statele Unite au cerut Irakului permisiunea de a-şi menţine trupele în această ţară până în 2015, dar negociatorii irakieni şi americani au convenit să limiteze durata mandatului până în 2011, a declarat preşedintele irakian, Jalal Talabani.
SUA au vrut să-şi păstreze soldaţii în Irak până în 2015
27 aug. 2008, 14:48, Știri externe

"Termenul 2015 a fost o propunere venită din partea Statelor Unite, iar irakienii au propus anul 2010, ulterior am convenit (ca mandatul, n. red.) să se încheie în 2011. Irakul are dreptul, dacă este necesar, să extindă prezenţa acestor trupe", a spus Talabani, potrivit unui transcript al unui interviu pentru postul de televiziune al-Hurra.

Detalii referitoare la negocierile bilaterale dintre Statele Unite şi Irak, privind acordul de securitate care, potrivit oficialilor, este pe punctul de a fi finalizat, încep să fie dezvăluite treptat.

Acordul va furniza o bază legală pentru prezenţa trupelor americane, după ce mandatul acordat de ONU va expira, la sfârşitul acestui an.