O rachetă lansată din Yemen a căzut în zona Tel Aviv

Publicat: 21 12. 2024, 12:08
Actualizat: 21 12. 2024, 12:10

Armata israeliană a anunţat că nu a reuşit să intercepteze o rachetă lansată din Yemen, sâmbătă dimineaţa, care a căzut în zona Tel Aviv-Jaffa, potrivit Reuters.

Paramedicii au tratat 14 persoane rănite de schije, iar unele au fost transportate la spital.

Gruparea Houthis din Yemen, susţinută de Iran, a lansat în mod repetat drone şi rachete către Israel, susţinând că atacurile sunt făcute în solidaritate cu palestinienii din Gaza.

Joi, Israelul a lansat lovituri împotriva porturilor şi a infrastructurii energetice din părţile din Yemen controlate de Houthi.