Prima pagină » Știri externe » O reţea socială a crescut cu peste 20 de milioane de utilizatori în doar 48 de ore, după interzicerea TikTok în India

O reţea socială a crescut cu peste 20 de milioane de utilizatori în doar 48 de ore, după interzicerea TikTok în India

O reţea socială a crescut cu peste 20 de milioane de utilizatori în doar 48 de ore, după interzicerea TikTok în India

Cu 200 de milioane de utilizatori indieni, TikTok, care dispune de o interfaţă simplă pentru utilizator, opţiuni de muzică pe fundal şi diverse efecte speciale, a fost un gigant pe scena social media a ţării, iar interdicţia a obligat utilizatorii săi să se reorienteze către alte aplicaţii.

Roposo, o aplicaţie indiană de partajare video similară cu TikTok, lanasată încă din 2014, şi-a văzut baza de utilizatori crescând cu 22 de milioane în ultimele două zile după ce India a interzis aplicaţiile chineze, a declarat pentru Reuters, fondatorul companiei, Mayank Bhangadia.

„În ultimele zile am dormit cinci ore în total, precum întreaga noastră echipă”, a afirmat Bhangadia. „Ne asigurăm că experienţa este cât mai fluidă posibil.”

Descărcările aplicaţiei Roposo pe Android sunt acum la peste 80 de milioane, iar Bhangadia se aşteaptă ca acestea să ajungă la 100 de milioane în doar câteva zile. Înainte de interdicţie, Roposo a avut aproximativ 50 de milioane de instalări pe dispozitivele Android.

Bazat în centrul tehnologic sud-indian din Bengaluru, compania are doar 200 de angajaţi, dar intenţionează să angajeze până la 10.000 de oameni în următorii doi ani şi ar putea deveni o aplicaţie globală, a spus Bhangadia.

Alte alternative apărute la TikTok, cum ar fi Chingari şi Mitron, sunt de asemenea în creştere.