O româncă, rănită la Milano de gloanţele trase de carabinieri pentru capturarea unui suspect
Potrivit site-ului ziarului La Repubblica, trei persoane au fost rănite în incidentul care a avut loc vineri dimineaţă în Piaţa Zavattari din Milano. Este vorba de suspectul în vârstă de 51 de ani, rănit în abdomen şi în mână, de o româncă în vârstă de 22 de ani care probabil este concubina suspectului şi de un agent al carabinierilor lovit de maşina bărbatului dat în urmărire.
Se pare că românca a fost atinsă de trei gloanţe trase de agentul carabinierilor, dar starea sa este bună, în curând urmând să fie audiată.
Italianul Costante Curnis era căutat de carabinieri pentru un jaf comis la o bancă în urma căruia reuşise să fure, împreună cu doi complici, 18.000 de euro. Complicii fuseseră arestaţi joi, iar Curnis a fost localizat vineri dimineaţă pe un bulevard din Milano. Şase carabinieri au intervenit pentru imobilizarea suspectului care se afla într-o maşină alături de concubina sa româncă. Italianul a încercat să fugă de agenţii carabinierilor şi se pare că l-a lovit pe unul dintre aceştia cu maşina.
Potrivit unei surse din cadrul anchetei, citată de agenţia AGI, pistolul agentului lovit de maşină s-a descărcat accidental, iar gloanţele i-au nimerit pe cei doi ocupanţi ai vehiculului.
Suspectul italian a fost rănit în zona abdomenului şi, deocamdată, nu se cunosc informaţii despre starea acestuia.