O româncă va primi despăgubiri de 64.000 de euro, după ce a stat doi ani la închisoare în Danemarca

O româncă acuzată de trafic de droguri, care a stat pe nedrept aproximativ doi ani în detenţie în Danemarca, va primi despăgubiri, în valoare de peste 64.400 de euro, din partea Biroului Procurorului Coroanei, relatează The Copenhagen Post în ediţia online de joi.

Urmărește
64 afișări
Imaginea articolului O româncă va primi despăgubiri de 64.000 de euro, după ce a stat doi ani la închisoare în Danemarca

O româncă va primi despăgubiri de 64.000 de euro, după ce a stat doi ani la închisoare în Danemarca

Biroul Procurorului îi va plăti româncei, a cărei identitate nu este precizată, suma de 480.000 de coroane daneze (peste 64.400 de euro), ca despăgubire pentru cele 23 de luni petrecute la închisoare, potrivit cotidianului, care citează postul poblic de radio, DR.

Femeia, în vârstă de 23 de ani, a fost arestată, în ianuarie 2008, pe Aeroportul din Copenhaga şi acuzată de introducerea ilegală în ţară a zece kilograme de heroină. Ea a fost găsită vinovată de un tribunal din capitala daneză. Însă, verdictul a fost casat, după ce s-a aflat că judecătorul cazului a deţinut, anterior, funcţia de lucrător vamal pe aeroport, acesta aflându-se într-o situaţie de conflict de interese.

Un bărbat, cetăţean turc, a fost condamnat pentru infracţiunea pentru care a fost condamnată românca. Ea a fost eliberată din închisoare în martie.

Procurorul Coroanei a acceptat să plătească drept compensaţie suma propusă de Parchetul Public, după ce românca ceruse, iniţial, despăgubiri în valoare de 1,3 milioane de coroane daneze (peste 174.400 de euro).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici