O tabără de romi români din Marsilia a fost evacuată

Poliţia a evacuat marţi o taberă ilegală de romi de naţionalitate română, dintr-un cartier al Marsiliei, în sudul Franţei. În această tabără locuiau aproximativ 100 de romi dintre care o treime sunt copii.

Urmărește
177 afișări
Imaginea articolului O tabără de romi români din Marsilia a fost evacuată

O tabără de romi români din Marsilia a fost evacuată (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Din acest grup de romi, nouă au primit ordin de expulzare din partea autorităţilor, ei trebuind să părăsească teritoriul Franţei în cel mult 30 de zile, iar patru romi şi-au depus dosarul la Oficiul francez de Imigrare şi Integrare pentru a beneficia de un ajutor financiar pentru întoarecerea voluntară în România, relatează cotidianul La Provence în ediţia electronică de miercuri.

"Majoritatea sunt persoane cu care colaborăm de peste trei ani. Nu putem decât să le înţelegem nemulţumirile. Am reuşit să şcolarizăm câţiva copii într-o instituţie din apropiere. Acum tot procesul (de integrare) este distrus", a declarat Sophie Morillon, o consilieră a organizaţiei Ampil.

"Nu mai puteam trece pe stradă, nu ne simţeam în siguranţă. Pentru a merge la piaţă, ocoleam această stradă. Momentan, vom avea puţină linişte", a declarat unul dintre locuitorii cartierului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici