O universitate germană confirmă acuzaţiile de plagiat care au condus la demisia unui ministru
Universitatea din Bayreuth, în sudul Germaniei, a confirmat vineri acuzaţiile de plagiat care au condus la demisia în martie a ministrului Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg, relatează AFP.
Comisia universitară însărcinată să clarifice acuzaţiile violente împotriva fostului ministru din Guvernul condus de Angela Merkel a conchis, după trei luni, că baronul a plagiat în mod intenţionat atunci când şi-a redactat teza de doctorat, potrivit Universităţii.
"Potrivit tuturor dovezilor, el a încălcat standardele practicii ştiinţifice şi a fraudat în mod intenţionat", se arată în raportul Comisiei.
Pasaje întregi de-a lungul tezei lui zu Guttenberg sunt luate de la alţi autori fără vreo menţiune, potrivit Comisiei.
Încă de la începutul acestui scandal, la jumătatea lui februarie, Universitatea din Bayreuth l-a privat pe baron de titlul de doctor. Instituţia s-a plâns ulterior că ministrul încearcă să împiedice publicarea raportului, care era în pregătire.
Karl-Theodor zu Guttenberg, descendentul unei vechi familii a nobilimii bavareze, a susţinut în 2006 o teză de drept care i-a adus un titlu de doctor în 2007. El era până la demisia sa cel mai popular dintre miniştrii Guvernului Merkel şi unul dintre cei mai tineri, având 39 de ani.
Acest caz de plagiat a fost răsunător în Germania. Mai mulţi profesori universitari i-au trimis o scrisoare de nemulţumire cancelarului, care l-a susţinut pe ministru până la capăt. În final, ministrul şi-a dat demisia la 1 martie şi ulterior a renunţat şi la mandatul de deputat.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

