Obama a discutat pentru prima dată, la telefon, cu preşedintele Pakistanului

Preşedintele american, Barack Obama, a discutat pentru prima dată cu omologul său pakistanez, Ali Asif Zardari, în contextul în care noua administraţie americană îşi reevaluează strategia în Pakistan şi în Afganistan.

Urmărește
12 afișări
Imaginea articolului Obama a discutat pentru prima dată, la telefon, cu preşedintele Pakistanului

Obama a discutat pentru prima dată, la telefon, cu preşedintele Pakistanului (Imagine: Mediafax Foto)

Într-o convorbire telefonică iniţiată de Barack Obama la peste 20 de zile de la preluarea atribuţiilor prezidenţiale, cei doi au reiterat necesitatea cooperării între ţările lor în vederea rezolvării problemelor regionale.

În timpul convorbirii "productive", Obama şi-a exprimat "sprijinul faţă de democraţia pakistaneză şi angajamentul acesteia faţă de menţinerea unui parteneriat strâns cu Pakistanul", potrivit Casei Albe.

Cei doi lideri "au convenit să coopereze pentru progresul păcii şi prosperităţii în Pakistan şi în regiune", potrivit aceleiaşi surse. "Au convenit să se implice într-o manieră activă în rezolvarea problemelor cu care se confruntă regiunea, printr-o strategie globală", potrivit Ministerului pakistanez de Externe.

"Ei au subliniat nevoia unei strategii comune de a aduce pacea şi securitatea în regiune", a adăugat acesta.

Această discuţie s-a desfăşurat în condiţiile în care administraţia americană îşi reevaluează politicile în Afganistan şi Pakistan, pornind de la principiul că Afganistanul este frontul de luptă împotriva terorismului şi că nimic nu se va realiza aici fără participarea Pakistanului.

Obama a cerut efectuarea acestei evaluări până la începutul lui aprilie, când va avea loc summitul NATO, la care vor participa Statele Unite şi Afganistanul.

Obama l-a sunat miercuri şi pe premierul italian, Silvio Berlusconi, şi a avut o convorbire "amicală şi productivă" cu unul dintre prietenii buni ai predecesorului său, George W. Bush, a anunţat Casa Albă. Obama şi-a exprimat ataşamentul faţă de o "relaţie solidă" între Statele Unite şi Italia.
 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici