- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Obama ar discuta cu Iranul, fără a garanta însă o întâlnire cu Ahmadinejad
Candidatul pentru învestitura democrată, Barack Obama, şi-a exprimat dorinţa de a purta discuţii cu liderii unor ţări considerate rivale Statelor Unite, precum Iranul, dar a subliniat, luni, că acest fapt nu înseamnă neapărat o întâlnire formală cu Mahmoud Ahmadinejad.
Obama ar discuta cu Iranul, fără a garanta însă o întâlnire cu Ahmadinejad (Imagine: Mediafax Foto)
Obama, senator de Illinois şi favorit pentru învestitura democrată în cursa pentru Casa Albă, a declarat că este dispus să se întâlnească cu liderii unor state precum Iranul, Siria, Cuba şi Venezuela, fără a pune o serie de condiţii preliminare.
McCain i-a criticat însă poziţia, susţinând că o eventuală întâlnire cu Ahmadinejad i-ar consolida imaginea acestuia pe plan internaţional şi ar transmite un semnal greşit aliaţilor Statelor Unite, printre care Israelul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Iranul nu recunoaşte statul Israel, la adresa căruia a lansat în repetate rânduri atacuri virulente.
Obama a explicat că alegerile prezidenţiale iraniene din 2009 şi câştigătorul acestui scrutin vor reprezenta un criteriu de stabilire a unor eventuale întâlniri.
"Nu există nici un motiv pentru care ne-am întâlni cu Ahmadinejad înainte de a şti că se menţine la putere. El nu este cea mai puternică persoană din Iran", a declarat Obama, în cursul unui miting electoral organizat în statul american New Mexico.
Potrivit sistemului iranian de guvernământ, liderii religioşi au ultimul cuvânt în toate deciziile de politică internă şi externă.
Echipa de campanie a lui McCain l-au acuzat pe Obama că nu este constant în declaraţii.
"În ultimul an, senatorul Obama a confirmat în mod repetat că se va întâlni necondiţionat cu Ahmadinejad şi cu liderii Siriei, Cubei şi Venezuelei", a declarat purtătorul de cuvânt al lui McCain, Brian Rogers.
Republicanii l-au acuzat pe Obama că desfăşoară o politică inconsistentă prin declaraţiile privind demararea unui dialog cu adversarii Statelor Unite. În ultimele săptămâni, Obama şi consilierii săi au subliniat că, deşi nu vor exista condiţii preliminare, aceste întâlniri vor fi însă precedate de pregătiri complexe.
"Pregătiri înseamnă că vor avea loc discuţii la nivel inferior unde vor fi exprimate clar îngrijorările noastre privind programul nuclear militar, dar unde vom manifesta disponibilitate de a asculta şi poziţia lor", a explicat Obama, făcând referire la Iran.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO