Obama are un avans faţă de McCain în mai multe state-cheie

Candidatul democrat la Casa Albă, Barack Obama, conduce în mai multe state-cheie, conform unor sondaje date publicităţii marţi.

Urmărește
11 afișări
Imaginea articolului Obama are un avans faţă de McCain în mai multe state-cheie

Obama are un avans faţă de McCain în mai multe state-cheie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Obama este creditat cu un avans de 9 puncte în Ohio (49 la sută faţă de 40 la sută) şi de 7 puncte în Florida (50 la sută faţă de 43 la sută), potrivit unui sondaj care va fi publicat miercuri de Los Angeles Times.

Aceste două state care au un total de 47 de mari electori au votat pentru George W. Bush în 2000 şi 2004.

Obama are un avans şi în Nevada (50 la sută faţă 40 la sută), conform unui alt sondaj publicat marţi de universitatea Suffolk. Nevada, care are cinci mari electori, a votat de asemenea cu Bush în 2000 şi 2004.

La nivel naţional, rezultatele sondajelor sunt destul de contradictorii. Potrivit unui studiu publicat marţi de centrul independent Pew, Obama este creditat cu un avans de 15 puncte (53 la sută faţă de 38 la sută). Un sondaj al cotidianului Washington Post/ABC News îl creditează pe Obama cu un avans de 7 puncte (52 la sută faţă de 45 la sută), dar barometrul zilnic Gallup îl credita pe Obama cu un avans de doar două puncte în faţa lui McCain.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici