- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (18.06.2013, 10:58)
- Valentin Vidu - Mediafax
Obama: Beijingul a înţeles avertizarea privind pirateria informatică
Preşedintele american Barack Obama a afirmat luni că Beijingul a înţeles mesajul său "foarte direct" împotriva pirateriei informatice, care ar putea conduce, în opinia Washingtonului, la o deteriorare a relaţiilor între cele două mari puteri.

Obama: Beijingul a înţeles avertizarea privind pirateria informatică (Imagine: Shutterstock)
"Am purtat discuţii foarte directe asupra acestui subiect. Ei au înţeles, cred, că acest lucru poate afecta în mod negativ ansamblul relaţiilor chinezo-americane", a declarat Obama într-o emisiune televizată, "The Charlie Rose Show", difuzată luni seara de postul public PBS.
Obama a abordat problema atacurilor informatice împotriva Statelor Unite în cursul întâlnirii cu omologul său chinez Xi Jinping, în parioada 7-8 iunie, în California (vest). Preşedintele chinez a răspuns că ţara sa este, de asemenea, victima unor atacuri de acest tip.
"Eu nu cred că putem să aşteptăm ca un lider chinez să spună «ştiţi, aveţi dreptate, ne-aţi prins cu mâna în sac. Vrem toate lucrurile voastre, iar zilnic încercăm să penetrăm Apple»", a declarat Obama.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Şeful statului american, criticat în ţară în urma unor dezvăluiri asupra unor programe extinse de supraveghere a comunicaţiilor, a adăugat că fiecare ţară practică spionajul, însă China a depăşit "tariful normal", încercând "să îmi cunoască subiectele de discuţie, atunci când mă întâlnesc cu japonezii".
"Există o mare diferenţă între acest lucru şi un hacker care are legături directe cu Guvernul chinez sau cu armata chineză, pe cale să pătrundă în sistemele informatice Apple, în încercarea de a găsi modele ale ultimelor produse Apple", a subliniat el.
"Este furt. Iar noi nu putem tolera aşa ceva", a adăugat Obama.
Calificând Statele Unite drept un "inovator mondial", preşedintele a adăugat că "dacă ţări ca China fură aşa, acest lucru ne afectează în mod grav prosperitatea pe termen lung".
Un raport american recent a calculat că pirateria informatică din partea Chinei costă Statele Unite sute de miliarde de dolari pe an, prin furt de proprietate intelectuală.
Potrivit Pentagonului, hackeri chinezi au reuşit deja să pătrundă în sistemele în care erau stocate planuri americane de armament.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe