Obama: Bush e „un om bun”, care a făcut şi „alegeri proaste”
"Cred că este un om bun, care îşi iubeşte familia şi ţara, şi cred că a luat cele mai bune decizii pe care le-a putut lua în circumstanţe foarte dificile", a spus Obama, într-un interviu acordat CNN.
"Dar în cursul ultimilor ani, am făcut o serie de alegeri proaste şi acum vom moşteni consecinţele acestor alegeri proaste", a adăugat el.
După depunerea jurământului, marţi, Barack Obama va trebui să gestioneze două războaie – în Irak şi în Afganistan -, şi să încerce să relanseze economia americană, confruntată cu cea mai gravă criză de după 1929, cu un deficit bugetar care ar putea depăşi 1.000 de miliarde de dolari în 2009.
Obama a salutat şi deciziile lui Bush care au permis o tranziţie calificată de mulţi analişti drept cea mai reuşită din ultima perioadă.