„Am îndoieli în mod constant. Comit erori în fiecare oră, în fiecare zi”, a afirmat Obama într-un interviu acordat postului de televiziune ABC.
„Înveţi permanent în această meserie. Cred că sunt un preşedinte mai bun astăzi decât eram când am preluat funcţia, deoarece capeţi experienţă”, a adăugat Obama, care va candida la 6 noiembrie pentru un al doilea mandat de patru ani la Casa Albă.
Preşedintele a fost intervievat la Las Vegas (Nevada, vest), care reprezintă a treia etapă a turneului său de trei zile în cinci state început după discursul despre Starea Naţiunii, marţi, când i-a cerut Congresului să coopereze cu el pentru a pune pe picioare o „economie construită pentru a dura”.
„Când te uiţi la ce am făcut împreună, dacă nu am fi luat măsurile respective, economia ar fi fost mult mai slabă decât în prezent”, a mai afirmat Obama într-un moment în care rata şomajului s-a stabilit la 8,5 la sută în Statele Unite faţă de 5 la sută în 2008.
Preşedintele, care îşi va încheia vineri turneul în Michigan (nord), leagănul industriei auto americană, a citat exemplul acestui sector care a „creat 160.000 de locuri de muncă” după ce a primit finanţare de la stat.
„Nu este un accident. Noi am contribuit puţin la acest lucru, ajutând sectorul să se restructureze şi să slaveze un milion de locuri de muncă”, a declarat Obama într-un moment în care americanii par mai puţin critici cu bilanţul său economic.
Un sondaj Wall Street Journal/NBC News a dezvăluit joi că, pentru prima dată în ultimele şapte luni sunt mai mulţi americanii care aprobă politica lui Obama privind locurile de muncă (48 la sută) decât cei care o resping (46 la sută).