Obama extinde drepturile angajaţilor federali la partenerii lor homosexuali
Preşedintele american, Barack Obama, a ordonat miercuri extinderea unora dintre avantajele acordate de stat angajaţilor săi la partenerii lor homosexuali, la fel ca şi pentru celelalte cupluri.

Preşedintele SUA Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Multora dintre cei care lucrează cu devotament şi patriotism, în serviciul public li se refuză de mult drepturi fundamentale (...) pentru simplul motiv că cei pe care îi iubesc sunt de acelaşi sex", a declarat Obama în timpul ceremoniei de semnare a documentului care reglementează acest aspect.
"Astăzi este o etapă istorică pentru a ajunge la schimbările pe care le dorim, dar cred că trebuie să recunoaştem totuşi că nu este decât o etapă", a adăugat acesta.
Este vorba despre cel mai important demers al lui Obama, de la preluarea funcţiei, în domeniul drepturilor homosexualilor, al căror apărător a fost în timpul campaniei. Este de asemenea un efort în vederea atenuării efectelor dezamăgirii homosexualilor care au aşteptat foarte multe de la Obama, după frustrările acumulate în timpul mandatului lui George W. Bush.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
În replică faţă de criticii săi, Obama a semnat miercuri un document care permite partenerului sau partenerei unui angajat homosexual al statului să beneficieze de asigurare pe termen lung în cazul unei incapacităţi permanente, cadru care ar putea permite de asemenea angajaţilor homosexuali să îşi ia concediu pentru a avea grijă de partenerii lor sau de copii.
Partnerii angajaţilor din Departamentul de Stat, ar putea apela la serviciile medicale ale misiunilor din străinătate, iar cuplul ar putea beneficia de alocaţii pentru locuinţă.
Obama a promis de asemenea că îşi va onora una dintre marile promisiuni din campanie, şi anume abrogarea "legii privind apărarea căsătoriei" din 1996.
"Printre etapele pe care nu le-am parcurs încă figurează abrogarea legii privind apărarea căsătoriei", a precizat el.
"Cred că aceasta este discriminatorie, că inteferează cu sistemele juridice ale statelor şi vom coopera cu Congresul pentru a o modifica", a precizat acesta.
Această lege permite statului federal şi diferitelor state să nu recunoască mariajele între homosexuali, care sunt legalizate numai în şase state americane, şi interzice de asemenea ca avantajele de care se bucură angajaţii statului să fie transmisibile partenerilor lor homosexuali.
Homosexualii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că această lege nu a fost încă revocată, şi nici o altă lege din 1993, care nu le permite acestora să activeze în armată decât dacă îşi ascund orientarea sexuală.
Homosexualii au remarcat de asemenea că documentul semnat miercuri se aplică serviciului civil şi serviciului în străinătate, dar nu în armată.
Obama nu merge, de asemenea, mai departe, până la extinderea avantajelor către partenerii angajaţilor statului a asigurării medicale sau a asigurării de viaţă.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, Robert Gibs, a justificat acest lucru explicând că este nevoie de o lege în acest sens, Obama având însă intenţia de a face acest lucru, a adăugat el.
Dispoziţiile date miercuri reprezintă "un prim pas, nu ultimul", a declarat John Berry, director al Biroului de personal, unul dintre artizanii reformei şi oficialul cu rangul cel mai înalt în cadrul administraţiei care a declarat deschis că este homosexual.
Într-o ţară în care căsătoria între homosexuali stârneşte dezbateri aprinse, Obama, creştin, declară că vede căsătoria ca pe o uniune între un bărbat şi o femeie. În schimb, acesta se opune modificării Constituţiei care să interzică mariajul între homosexuali.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului