- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (14.06.2012, 07:14)
- Alin Constantin Pilat ,
Obama i-a acordat preşedintelui israelian, Shimon Peres, Medalia Libertăţii
Preşedintele american, Barack Obama, i-a acordat miercuri prestigioasa Medalie americană a Libertăţii omologului său israelian, Shimon Peres, lăudându-i "spiritul neîmblânzit" şi considerându-l drept "esenţa Israelului".

Shimon Peres (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Nimeni nu a făcut atât de multe pentru a construi alianţa noastră şi a apropia ţările noastre, decât liderul pe care îl onorăm în această seară, prietenul nostru Shimon Peres", a declarat Obama în timpul unui dineu organizat în onoarea preşedintelui israelian, conform extraselor transmise în prealabil de Casa Albă. "El încarnează chiar esenţa Israelului, un spirit neîmblânzit", a adăugat Obama.
Preşedintele american l-a elogiat pe omologul său israelian pentru colaborarea lui cu toţi ceilalţi preşedinţi americani care i-au urmat lui John F. Kennedy, din 1960, reamintind că legăturile dintre Statele Unite şi Israel sunt indestructibile.
Acordarea Medaliei Libertăţii preşedintelui israelian a intervenit în cadrul încercărilor Washingtonului de a convinge Israelul să nu lanseze un atac împotriva Iranului, al cărui program nuclear agită comunitatea internaţională.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Primirea lui Peres, în vârstă de 88 de ani, şi laureat al premiului Nobel pentru pace, s-a desfăşurat într-un climat mult mai călduros decât cel al ultimelor vizite în Statele Unite ale premierului israelian, Benjamin Netanyahu, cu care Obama a avut discuţii tensionate.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului