Obama i-a sfătuit pe tinerii americani să fie atenţi la ce postează pe Internet

Publicat: 09 09. 2009, 08:16
Actualizat: 08 11. 2012, 21:11

Obama s-a întâlnit cu elevii unui liceu din Arlington, în apropiere de Washinton, cu ocazia începerii şcolii, când unul dintre aceştia i-a cerut sfaturi pentru a deveni el însuşi într-o zi preşedinte.

„Pentru început, aş vrea să fiţi atenţi la ceea ce postaţi pe Facebook întrucât în epoca YouTube, ceea ce faceţi, va reapărea la un moment dat în viaţa voastră”, a declarat Obama.

„Iar când eşti tânăr, faci greşeli, faci glume proaste”, a declarat el referindu-se la tendinţa unor angajaţi de a căuta pe Internet urmele lăsate de un candidat la o funcţie importantă.

Obama şi-a împărtăşit experienţa în ceea ce priveşte pericolele tehnologiei moderne. Campania sa prezidenţială a fost afectată grav când au fost descoperite pe YouTube afirmaţiile fostului său pastor, Jeremiah Wright.

În timpul aceleiaşi campanii, Obama a fost de asemenea nevoit să suporte consecinţele declaraţiilor din trecut în ceea ce îi priveşte pe americanii care, din ură, apelează la arme sau la religie, sau la influenţa puternică pe care preşedintele republican Ronald Reagan a avut-o asupra destinului Americii în comparaţie cu democratul Bill Clinton.