- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (11.01.2013, 21:27)
- Mihai Draghici
Obama: Misiunea SUA din Afganistan se va transforma într-una de antrenare a trupelor afgane
Misiunea militarilor americani în Afganistan va evolua din primăvară concentrându-se pe antrenarea armatei afgane, a anunţat vineri preşedintele SUA, Barack Obama, în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său afgan, Hamid Karzai.

Barack Obama (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
"Începând din primăvară, militarii noştri vor avea o misiune diferită: formarea, consilierea şi asistarea forţelor afgane. Acesta va fi un moment istoric şi o nouă etapă spre o suveranitate deplină a Afganistanului", a precizat Obama imediat după întrevederea pe care a avut-o cu Hamid Karzai la Casa Albă.
Barack Obama a precizat că, dacă nu va exista un acord pentru garantarea imunităţii juridice, după 2014 nu vor mai fi militari americani în Afganistan.
La rândul său, Hamid Karzai a dat asigurări că progresele înregistrate în Afganistan cu ajutorul Statelor Unite vor fi protejate după încheierea misiunii de luptă a NATO, în 2014.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe