În pofida promisiunii făcute de Obama în campania din 2008 de a „recunoaşte genocidul armean” când va fi preşedinte, Casa Albă a emis marţi un comunicat atent formulat privind o întâlnire la nivel înalt cu organizaţii armene, evitând termenul „genocid”.
Un oficial din cadrul administraţiei a declarat că Obama, care va marca vineri centenarul, va evita de asemenea să folosească acest cuvânt. Termenul provoacă furia autorităţilor de la Ankara, care neagă că armata otomană a comis genocid.
„Ştim şi respectăm faptul că există unii care speră să audă un limbaj diferit anul acesta”, a afirmat oficialul. „Înţelegem perspectiva lor, deşi considerăm că abordarea noastră din anii anteriori rămâne cea corectă – atât recunoaşterea trecutului, cât şi abilitatea noastră de a coopera cu partenerii regionali pentru a salva vieţi în prezent”, a adăugat el.
Aceste informaţii reprezintă o dezamăgire pentru organizaţiile americano-armene, care au făcut lobby pe lângă administraţia SUA să folosească termenul „genocid” pentru a descrie uciderea sistematică a peste un milion de etnici armeni în 1915.
„Predarea preşedintelui Obama în faţa Turciei reprezintă o ruşine naţională. Este pur şi simplu o trădare a adevărului, o trădare a încrederii”, a apreciat Ken Hachikian, preşedintele Comitetului Naţional Armean din America.
Guvernul Turciei, un partener important în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic, reacţionează ferm la adresa Guvernelor străine care folosesc termenul genocid.