Obama pledează în continuare pentru o retragere din Irak
Candidatul democrat la preşedinţia SUA, Barack Obama, a reiterat joi că este în favoarea unei retrageri imediate a trupelor din Irak, deşi anterior sugerase că şi-ar putea "reevalua" strategia, după o vizită în teritoriu.

Obama pledează în continuare pentru o retragere din Irak (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Într-o conferinţă de presă susţinută în Dakota de Nord, Obama a insistat asupra faptului că rămâne fidel planului iniţial de retragere a trupelor."Nu am văzut informaţii care ar contrazice ideea de retragere a trupelor noastre în deplină securitate, câte o brigadă, două, pe lună", a declarat Obama.
"E aceeaşi poziţie pe care a avut-o şi acum patru luni, aceeaşi pe care am avut-o acum opt luni, aceeaşi de acum un an (...) La numirea mea în funcţie, voi avea o întâlnire cu şeful Statului Major şi îi voi da o nouă misiune, aceea de a încheia războiul", a precizat candidatul democrat.
Totodată, Obama a sugerat că şi-ar putea revizui politica privind Irakul, după o vizită în teritoriu, generând critici din partea republicanilor. Senatorul de Illinois se va deplasa în Irak şi Afganistan în curând, cu ocazia deplasării unei delegaţii a Congresului american. Data exactă a vizitei sale nu a fost dată publicităţii, din motive de securitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Când voi merge în Irak şi voi avea posibilitatea să discut cu comandanţii din teritoriu, sunt sigur că voi avea mai multe informaţii şi voi continua să îmi rafinez politica", a declarat Obama joi, pentru canalul de televiziune Fox News şi cotidianul New York Times.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului