"Nu este mai simplu decât a fost, dar cred că este, de asemenea, necesar", a precizat Obama în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Casa Albă pe tema riscului pe care-l reprezintă pentru pace posibilitatea ajungerii la putere în Israel a preşedintelui partidului Likud, Benjamin Netanyanu, care se opune creării unui stat palestinian.
Obama a menţionat că Guvernul israelian nu a fost încă format şi că nu se ştie cum va arăta conducerea palestiniană pe viitor.
"Dar ceea ce ştim este că situaţia actuală este inacceptabilă", a adăugat el. "Este crucial să avansăm către o soluţie (ce presupune crearea) a două state în care israelienii şi palestinienii să poată trăi alături unii de alţii, în statele lor, în pace şi în securitate", a precizat Obama.
Odată cu nominalizarea emisarului special pentru Orientul Mijlociu, George Mitchell, "ceea am arătat este că tratăm cu seriozitate această problemă încă din prima zi şi încercăm să împingem cele două părţi într-o direcţie care presupune recunoaşterea realităţilor. În privinţa eficienţei acestor negocieri, cred că va trebui să aşteptăm să vedem (rezultatul)", a explicat preşedintele american, avertizându-l pe Netanyahu că Statele Unite vor exercita presiuni în favoarea creării unui stat palestinian, fie că Guvernul israelian o vrea sau nu.
Spre deosebire de predecesorul său, George W. Bush, care a promis ca până la sfârşitul lui 2008 să ajungă la un acord pentru înfiinţarea unui stat palestinian, Barack Obama nu şi-a fixat termene limită.
El a cerut opiniei publice să nu descurajeze, amintind că pacea din Irlanda de Nord, la instituirea căreia George Mitchell a fost unul din cei mai importanţi negociatori, părea imposibilă în urmă cu zece ani.
Obama s-a angajat să dea dovadă de aceeaşi "persistenţă" faţă de Iran după ce a adresat un mesaj istoric liderilor Republicii Islamice.
"Anumite persoane au spus: (iranienii) nu au anunţat imediat că vor renunţa la armele nucleare şi că nu vor mai finanţa terorismul", a menţionat Obama.
"Nu este lucrul la care ne aşteptam. Ne aşteptăm să progresăm constant pe acest front", a explicat preşedintele american.