Obama şi Medvedev, pregătiţi să semneze o declaraţie privind dezarmarea nucleară
Rusia şi Statele Unite s-au pus de acord asupra unei declaraţii privind dezarmarea nucleară, care urmează să fie semnată de preşedinţii rus, Dmitri Medvedev, şi american, Barack Obama, aşteptat luni la Moscova, a anunţat agenţia rusă Interfax.

Dmitri Medvedev şi Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"S-a ajuns la un acord asupra textului declaraţiei", a anunţat o sursă din cadrul Ministerului rus al Afacerilor Externe, citată de Interfax, care nu a oferit detalii supliemntare.
Casa Albă a anunţat, duminică, că se aştepta la un anunţ privind un acord prealabil luni, la Moscova, între preşedinţii american şi rus, care să permită să se ajungă, înainte de sfârşitul lui 2009, la un acord final cu privire la limitarea armelor nucleare şi cu privire la un nou Tratat START.
"Mă aştept să fie făcut un anunţ", a declarat la Moscova un înalt oficial de la Casa Albă pentru probleme de armament, Gary Samore.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Limitării armamentului nuclear urmează să i se acorde mare atenţie luni, când Medvedev îl va primi pe Obama pentru discuţii care au ca scop restaurarea relaţiilor americano-ruse în general, grav degradate în timpul preşedinţiei lui George W. Bush.
Americanii şi ruşii negociază un tratat în continuarea Tratatului START, care expiră la 5 decembrie. Semnat cu câteva luni înainte de prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, în 1991, START a condus la o reducere a arsenalelor strategice ale celor două ţări de la 10.000 la mai puţin de 6.000 de focoase nucleare.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 06:49
Contractele futures pe acţiunile germane şi euro au crescut ca urmare a victoriei lui Merz
-
ieri, 23:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă