- Home
- Externe
-
CHICAGO, (22.05.2012, 06:26)
- Ana Borlescu - Mediafax ,
Obama solicită o coordonare mai eficientă a statelor europene din zona euro
Preşedintele american Barack Obama a făcut apel luni la ţările europene pentru o "coordonare mai eficientă" cu scopul de a opri criza datoriilor în zona euro, recunoscând că ceea ce se întâmplă în Grecia are "un impact asupra Statelor Unite".

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Cel mai important este ca Europa să recunoască că proiectul euro înseamnă mai mult decât o monedă şi că trebuie să existe o coordonare mai eficientă pe planul politicii monetare şi fiscale, pe de o parte, şi în ceea ce priveşte creşterea economică, în general", a declarat preşedintele Obama în cadrul unei conferinţe de presă în încheierea summitului NATO.
Acesta a fost întrebat despre recentul summit G8 de la Camp David, Maryland (est), de vineri şi sâmbătă, unde liderii statelor industrializate au pledat în favoarea unei creşteri economice pentru a compensa efectul austerităţii bugetare şi au solicitat la rândul lor menţinerea Greciei în zona euro.
Obama a reafirmat luni această susţinere refuzând să speculeze cu privire la ce s-ar întâmpla dacă Atena ar ieşi din zona euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Însă acesta a spus că "ceea ce se petrece în Grecia are un impact asupra Statelor Unite".
Această dezbatere cu privire la datoriile europene are loc pe fondul unor grave preocupări privind Grecia, unde criza economică s-a dublat cu un blocaj politic. Grecii sunt chemaţi din nou la urne la 17 iunie iar ieşirea lor din zona euro este discutată deschis.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului