Obama suspendă nominalizarea generalului John Allen la conducerea NATO

Publicat: 13 11. 2012, 14:53
Actualizat: 26 06. 2013, 01:00

„La solicitarea Departamentului Apărării”, Obama „a suspendat nominalizarea generalului Allen în postul de comandant suprem al forţelor NATO, în aşteptarea unei anchete cu privire la comportamentul lui Allen, lansată de către Departamentul Apărării”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională (NSC), Tommy Vietor, confirmând informaţii anunţate într-un comunicat de către Departamentul Apărării.

Generalul Allen „continuă să conducă” forţele aliate în Afganistan (ISAF), dar preşedintele american a confirmat nominalizarea generalului Joseph Dunford, numărul doi în cadrul Corpului puşcaşilor marini ca „viitor comandant” ISAF, a pecizat Vietor.

Secretarul american al Apărării Leon Penetta, predecesorul lui David Petraeus la conducerea CIA, a anunţat într-un comunicat că serviciile sale au fost informate „duminică” în legătură cu această corespondenţă a lui Allen şi că a solicitat o anchetă.

În acest comunicat, Panetta a anunţat totodată că nominalizarea lui Allen la conducerea NATO este suspendată, dar că acesta rămâne la conducerea ISAF.

Nominalizarea lui Allen în funcţia de comandant suprem al forţelor NATO a fost anunţată la 10 octombrie. El urma să îl înlocuiască pe amiralul James Stavridis, „în primăvara” lui 2013, în acest post prestigios, care a fost ocupat exclusiv de către americani.

Allen urma să fie audiat joi de către Comisia de Apărare a Senatului american în cadrul acestei nominalizări la conducerea NATO.

Un oficial de rang înalt din cadrul Pentagonului a declarat marţi că poliţia federală (FBI) a descoperit 20.000-30.000 de pagini de corespondenţă prin e-mail „inadecvate” între generalul Allen şi Jill Kelley, o prietenă a cuplului Petraeus, apropiată a militarilor.

Oficialul a refuzat să precizeze dacă generalul Allen este acuzat de utilizarea adresei de e-mail de serviciu pentru a comunica cu Kelley sau dacă a dezvăluit informaţii confidenţiale.

NATO a anunţat marţi că luat cunoştinţă de anchetă.

Acest scandal constituie o nouă lovuitură de teatru după ce şeful CIA David Petraeus, un erou al Războiului din Irak, a anunţat vineri că demisionează din cauza unei relaţii extraconjugale, după doar câteva zile de la realegerea preşedintelui Barack Obama.

Kelley a informat FBI-ul că a primit mesaje de ameninţare prin e-mail. În urma unei anchete s-a dovedit că Paula Broadwell, biografa şi amanta lui Petraeus, a trimis aceste mesaje. FBI a descoperit ulterior un schimb de mesaje prin e-mail între Paula Broadwell şi directorul CIA, care au condus la izbucnirea scandalului.