Obama susţine că SUA şi China nu trebuie să fie adversari

Publicat: 16 11. 2009, 08:30
Actualizat: 09 11. 2012, 12:02

„China şi Statele Unite nu trebuie să fie adversari”, a declarat el, explicând că bunele relaţii bilaterale ar putea să aducă „prosperitate şi pace în lume”.

Obama, care a ajuns la Shanghai duminică, în cadrul unei vizite în China care va dura până miercuri, a adus un omagiu acestei ţări „maiestuoase”, într-un scurt discurs susţinut înainte de a dialoga cu studenţii.

El va merge la Beijing în cursul după-amiezii, pentru o primă întrevedere cu preşedintele Hu Jintao.

Vizita în China a lui Obama este văzută drept punctul forte al turneului său asiatic de o săptămână, care cuprinde Tokyo, Singapore, Shanghai, Beijing şi Seul.

Obama a insistat într-un discurs la Tokyo că vrea să îi demonstreze Beijingului că Washingtonul nu este rivalul, ci partenerul unei Chine a cărei putere se afirmă din în ce mai mult.