Obama vrea unificarea agenţiilor comerciale americane, pentru economii de 3 mld. dolari
Preşedintele Statelor Unite Barack Obama va propune vineri Congresului unificarea agenţiilor comerciale americane, reorganizare în urma căreia Departamentul pentru Comerţ va dispărea, pentru susţinerea exporturilor, dar şi pentru a obţine economii de 3 miliarde de dolari în următorii zece ani.

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Măsura are rolul să simplifice şi să eficientizeze guvernarea, reducând birocraţia în cazul companiilor orientate către exporturi, într-o perioadă în care temerile legate de deficitul bugetar uriaş şi mărimea guvernului federal sunt în creştere, transmite Reuters.
Preşedintele vrea unificarea Biroului Reprezentantului pentru Comerţ al SUA, a Băncii pentru Export-Import, a Administraţiei pentru Companiile Mici şi a unor părţi din Departamentul pentru Comerţ. Ideea se află în discuţie de mai mulţi ani.
Un oficial de la Casa Albă a declarat că scopul consolidării este economisirea a 3 miliarde de dolari în următorii 10 ani. Reorganizarea ar putea duce la desfiinţarea a 1000-1.200 de locuri de muncă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Obama va cere Congresului să voteze propunerea în termen de trei luni, dar s-ar putea confrunta cu opoziţia unora dintre congressmeni care şi-au exprimat îngrijorarea că agenţii mai mici, concentrate pe comerţ, vor intra într-o birocraţie mai mare.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


