„Vaccinul COVID-19 produs de Moderna îşi păstrează activitatea de neutralizare împotriva tulpinilor emergente identificate pentru prima dată în Marea Britanie şi Republica Africa de Sud”, se arată într-un comunicat al companiei.
Conform acestuia, rezultatele sunt obţinute din studiile de neutralizare in vitro a serurilor de la indivizi vaccinaţi cu vaccinul COVID-19 produs de Moderna.
„Protocolul de tratament cu două doze de vaccin COVID-19 produs de Moderna, la doza de 100 µg, este în prezent aşteptat să ofere o protecţie împotriva tulpinilor emergente detectate până acum:
Reprezentanţii companiei susţin că pentru şi mai multă precauţie, Moderna lansează un program clinic pentru a creşte imunitatea la variantele emergente.
„Compania va testa o doză suplimentară de rapel a vaccinului COVID-19 (mRNA-1273), pentru a studia capacitatea de a creşte în continuare titrurile de neutralizare împotriva tulpinilor emergente. Compania promovează o variantă emergentă de rapel candidat (mRNA-1273.351) împotriva variantei B.1.351”, a mai transmis Moderna.
„În timp ce luptăm să învingem COVID-19, care a creat o pandemie la nivel mondial, credem că este important să fim proactivi pe măsură ce virusul evoluează. Aceste date noi ne întăresc încrederea că vaccinul COVID-19 produs de Moderna ar trebui să ofere protecţie împotriva acestor noi tulpini detectate”, a declarat Stéphane Bancel, Chief Executive Officer al Moderna.