Ofensiva israeliană din Gaza a lăsat în urmă 600.000 de tone de moloz
Recenta ofensivă israeliană din Fâşia Gaza s-a soldat cu distrugeri masive de case şi clădiri, lăsând în urmă aproximativ 600.000 de tone de moloz, a anunţat miercuri o agenţie ONU.

Ofensiva israeliană din Gaza a lăsat în urmă 600.000 de tone de moloz (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit primelor estimări, peste 14.000 de case, 68 de clădiri publice şi 31 de instalaţii ale unor organizaţii neguvernamentale au fost total sau parţial demolate, a precizat Programul ONU pentru dezvoltare, într-un comunicat.
"În consecinţă, aproximativ 600.000 de tone de moloz vor trebui înlăturate", a adăugat el. "Este vorba despre o prioritate absolută", a declarat Jens Toyberg-Frandzen, care conduce această agenţie în teritoriile palestiniene.
"Molozul conţine materiale toxice şi periculoase şi poate şi dispozitive care nu au explodat. Toate acestea trebuie debarasate urgent pentru a proteja viaţa palestinienilor din Gaza şi a facilita cât mai repede accesul în zonă al serviciilor de asistenţă umanitară şi socială", a mai spus el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Agenţia sa speră să colecteze aproximativ 25 de milioane de dolari pentru degajarea molozului, demolarea clădirilor distruse, curăţarea zonelor, reperarea şi dezamorsarea eventualelor dispozitive explozive.
Acest proiect urmează să genereze aproximativ 200.000 de zile de muncă pentru locuitorii Fâşiei Gaza aflaţi în şomaj.
Ofensiva militară de 22 de zile, declanşată la 27 decembrie de armata israeliană împotriva Hamas, s-a soldat cu 1.330 de morţi în rândul palestinienilor.
Citeşte şi:


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

