Zelenski acuză Rusia că a blocat exportul a 22 de milioane de tone de alimente

Publicat: 22 05. 2022, 12:37
Actualizat: 22 05. 2022, 22:33

După o întâlnire cu premierul portughez António Costa, Zelenski acesta a declarat presei:

Comunitatea mondială trebuie să ajute Ucraina să deblocheze porturile maritime, altfel criza energetică va fi urmată de o criză alimentară şi multe alte ţări se vor confrunta cu ea.

„Rusia a blocat aproape toate porturile şi toate oportunităţile maritime de a exporta alimente – cerealele noastre, orzul, floarea-soarelui şi altele. O mulţime de lucruri. Va fi o criză în lume. A doua criză după cea energetică, care a fost provocată de Rusia. Acum va crea o criză alimentară dacă nu deblocăm rutele pentru Ucraina, nu ajutăm ţările din Africa, Europa, Asia, care au nevoie de aceste produse alimentare”, a afirmat Zelenski, potrivit The Guardian.

El a adăugat că o modalitate de deblocare a porturilor ar fi prin intermediul unei soluţii militare, care ar implica procurarea de noi arme de la aliaţi.