În oraşul Wenzhou, unde preţul caselor a scăzut brusc, un dezvoltator imobiliar a promis primilor 150 de cumpărători de apartamente în complexul său rezidenţial şi cheile unui BMW, potrivit Incont.ro.
Propunerea arată disperarea dezvoltatorilor chinezi, care au construit foarte mult în timpul bulei imobiliare şi care se văd acum cu casele necumpărate.
Dezvoltatorii chinezi nu s-au grăbit să reducă preţurile după scăderea cererii, dar unii dintre ei încep să capituleze după vânzările proaste din luna octombrie.
Alţi preferă să menţină preţurile la acelaşi nivel, da roferă în schimb grădini mai mari, genţi Louis Vuitton, croaziere sau maşini.
„Cine semnează un contract şi plăteşte pe loc poate pleca cu un BMW”, spune reprezentantul unui complex rezidenţial, care deţine 868 de apartamente scoase la vânzare în Wenzhou.