„Am înţeles că Trump ar putea face uz de o portiţă legislativă obscură din legea privind controlul armelor şi ar putea aproba o nouă vânzare de bombe către Arabia Saudită, ca acelea pe care le lansează în Yemen, folosind o metodă care ar putea bloca orice obiecţie a Congresului. Acest lucru s-ar putea întâmpla săptămâna aceasta”, a anunţat senatorul democrat pe Twitter.
Potrivit unor oficiali, unele prevederi legislative permit tranzacţionarea de arme la nivel internaţional fără ca preşedintele să aibă nevoie de aprobarea Congresului în cazul unei urgenţe naţionale. Aceştia susţin că Trump ar putea susţine că tensiunile în creştere cu Iranul ar fi un motiv întemeiat pentru a livra mai multe arme către Arabia Saudită, un important partener al Statelor Unite în regiune.
Donald Trump a mai făcut uz de aceste prevederi legislative, atunci când a declarat valul de imigranţi de la frontiera cu Mexicul ca fiind o urgenţă naţională, trecând astfel peste decizia Congresului, pentru a obţine şase miliarde de dolari pentru ridicarea unui zid la graniţa cu Mexicul.
Preşedintele Trump şi-a folosit în aprilie dreptul de veto faţă de o rezoluţie a Congresului american care prevedea că Washingtonul nu se va mai implica în conflictul din Yemen. Congresul adoptase pe 4 aprilie un proiect de rezoluţie care prevedea că Statele Unite nu vor mai acorda asistenţă coaliţiei formate din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite în războiul din Yemen.