Prima pagină » Știri externe » Australia va fi scutită de taxele suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu

Australia va fi scutită de taxele suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu

Premierul australian Malcom Turnbull a confirmat sâmbătă că preşedintele american Donald Trump a fost de acord să excludă Australia din planul privind implementarea unor taxe suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, relatează site-ul agenţiei Dpa.
Australia va fi scutită de taxele suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu

„Şi-a luat angajamentul de a avea o relaţie militară şi comercială corectă şi reciprocă”, a declarat Donald Trump pe contul personal de Twitter, făcând referire la premierul Turnbull.

„Lucrăm rapid la un acord de securitate pentru a nu fi nevoiţi să impunem tarife pentru oţel şi aluminiu aliatului nostru, măreaţa naţiune Australia”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

La scurt timp, Malcom Turnbull a folosit aceeaşi reţea de socializare pentru a îi transmite mulţumirile sale preşedintelui Donald Trump.

„Îţi mulţumim că ai confirmat că noile tarife nu vor fi impuse Australiei – benefic pentru locurile de muncă din Australia şi SUA”, a declarat premierul australian.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, joi, impunerea unor tarife mai mari cu 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru importurile de aluminiu. Decizia a fost contestată de mai multe state.