- Home
- Externe
- BRUXELLES, (14.04.2015, 17:36)
- Mihai Draghici
Oficial CE: Bulgaria a avut o "evoluţie lentă" în cadrul MCV. Sunt necesare rezultate concrete
Bulgaria a avut, în ultimii doi ani, o "evoluţie lentă" în aplicarea angajamentelor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), existând necesitatea obţinerii unor rezultate concrete în combaterea corupţiei şi a infracţionalităţii organizate, afirmă Catherine Day, un oficial CE.
Urmărește
108 afișări
Oficial CE: Bulgaria a avut o "evoluţie lentă" în cadrul MCV. Sunt necesare rezultate concrete (Imagine: Publimedia/Octav Ganea)
"În Bulgaria, în ultimii doi ani am asistat la evoluţii lente, deloc surprinzătoare dacă ne gândim că au existat trei guverne", a declarat Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene, în cursul unei dezbateri organizate în Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European.
"Sunt necesare rezultate concrete şi stabilirea unei direcţii clare şi substanţiale" în aplicarea angajamentelor asumate în momentul aderării la Uniunea Europeană, a insistat oficialul CE.
"Pentru următoarele 12 luni, aşteptăm reformarea Consiliului suprem judiciar, modificarea Codului Penal şi reconfigurarea strategiei anticorupţie; de asemenea, sunt necesare amendamente constituţionale", a subliniat Catherine Day.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Explozie la Muzeul Drents, Olanda: Coiful de la Coţofeneşti şi alte trei brăţări dacice au fost furate / Reacţiile politicienilor / Dosar penal deschis din oficiu
-
Raluca Turcan, fostul ministru al Culturii: Nu ministerul decide conţinutul colecţiilor
-
Ceaţa afectează circulaţia pe drumurile din ţară. Ce recomandă poliţistii
"Bulgaria trebuie să adopte acţiuni substanţiale pentru demonstrarea independenţei justiţiei", a încheiat Catherine Day.
Comisia pentru Control Bugetar a PE a organizat, marţi, o audiere privind implementarea de către România şi Bulgaria a angajamentelor referitoare la reforma judiciară şi lupta împotriva corupţiei în cadrul MCV. Scopul audierii este a permite "o discuţie profundă la nivelul PE pentru a evalua modul în care România şi Bulgaria implementează angajamentele privind reforma judiciară, lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate", potrivit unui comunicat postat pe site-ul PE.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De ce erau atât de valoroase obiectele dacice furate de la muzeul din Olanda. Ce spune directorul Muzeului Național de Istorie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe