- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (19.01.2025, 10:33)
- Iulia Kelt
Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi
Hamas a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici ce vor fi eliberaţi astăzi, conform unui oficial al grupării şi surselor palestiniene, scrie The Times of Israel.

Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi
Un oficial de rang înalt al grupării Hamas a confirmat că organizaţia a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi, potrivit unor surse din mass-media palestiniană.
Un oficial israelian a declarat pentru Kan, postul public de televiziune, că Hamas a furnizat numele celor trei femei care vor fi eliberate, conform termenilor acordului de încetare a focului.
Aceasta vine după zile de incertitudini, în care Hamas a întârzâiat furnizarea informaţiilor, ceea ce a împiedicat implementarea imediată a încetării focului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1094. Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina / Rubio: Întâlnirea dintre Trump şi Putin depinde de progresele în negocierile de pace / Zelenski: Întâlnirea cu emisarul american Kellogg redă speranţa
-
astăzi, 14:55
Prim-ministrul Irlandei de Nord va boicota evenimentul de Ziua Sf. Patrick de la Casa Albă