Oficial moldovean: În aprilie 2009 s-a deschis focul spre ambasada SUA din Chişinău
În cursul nopţii de 7 spre 8 aprilie 2009, „după ora 2.00, mi-a dat telefon un angajat al ambasadei Statelor Unite ale Americii, care m-a informat că s-a tras cu o armă de foc în direcţia ambasadei. Glonţul a trecut pe lângă militarul care stătea de gardă şi a nimerit în poartă. Colaboratorul ambasadei a luat legătura cu mine, deoarece anterior am colaborat în cadrul unor programe”, explică Ghenadie Cosovan.
Întrebat cine deţinea în acea perioadă cartuşe reale, Cosovan a răspuns: „În ziua în care au început acţiunile de protest, am primit indicaţia să nu avem nicio armă de foc. Noi îi verificam pe toţi cei care mergeau în piaţă să nu aibă nicio armă de foc. Din ceea ce ştiu, când eram la televiziune, a venit un grup din brigada specială Fulger. Aceştia aveau la ei, pe lângă cartuşe oarbe, şi cartuşe reale”.
„În ziua de 7 aprilie, începând cu ora 14.00, am primit ordinul să asigur paza clădirii Televiziunii Naţionale. Instituţia a fost păzită de politişti care aveau în dotare doar scuturi şi bastoane de cauciuc. Suplimentar, aveam câini şi echipament antiincendiar. Erau înarmaţi doar băieţii din paza de stat care asigurau paza clădirii”, precizează Cosovan.
„Am auzit prin staţia radio, cineva a raportat că a fost depistată o persoană şi că aceasta ar avea o plagă produsă de armă de foc. Aceasta a fost prima versiune a morţii lui Valeriu Boboc. Apoi, mi-a dat telefon cineva din Statul Major care mi-a confirmat că există o persoană decedată. Conform procedurii, la faţa locului trebuia să se deplaseze un grup operativ format din politişti şi procurori. Aşa se procedează în toate cazurile, chiar dacă un cadavru al cuiva este depistat în propria casă şi fără urme de moarte violentă. Dar, din câte cunosc eu, nu s-a deplasat”, subliniază Cosovan.