Oficial rus: Autorităţile moldovene sunt afectate de substanţele dăunătoare din vin
Directorul Serviciului rus pentru Protecţia Consumatorilor sugerează că autorităţile moldovene ar fi afectate de substanţele "dăunătoare pe care (Rospotrebnadzor) le-a depistat constant" în vinurile moldoveneşti, relatează RIA Novosti în pagina online.

Oficial rus: Autorităţile moldovene sunt afectate de substanţele dăunătoare din vin (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Ghenadi Onişcenko, directorul Rospotrebnadzor, a anunţat că Serviciul nu va mai face nicio vizită la întreprinderile moldovene de vin. O vizită ar fi putut contribui la soluţionarea problemei importului de vinuri moldoveneşti în Rusia, a adăugat el.
"Comportamentul autorităţilor moldovene, mai ales la sfârşitul săptămânii trecute, impune o reţinere de la orice acţiuni viitoare, ţinând cont de faptul că declaraţiile lor nu au avut niciun caracter constructiv şi ar transforma eforturile experţilor noştri într-o pierdere de timp", a mai declarat Onişcenko.
Experţi din cadrul Serviciului au descoperit "ingrediente periculoase" în 18 loturi de vin moldovenesc, importate între 30 iunie şi 2 iulie, imediat după ce preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat ziua de 28 iunie 1940 ca Zi a Ocupaţiei Sovietice, a dispus ridicarea unui Monument al Victimelor Ocupaţiei Sovietice în faţa sediului Guvernului, zi de doliu naţional pe teritoriul întregii ţări şi coborârea steagului naţional în bernă, printr-un decret semnat la 24 iunie. El cerea şi retragerea imediată a trupelor ruse de pe teritoriul moldovean.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Curtea Constituţională moldoveană a hotărât, la 12 iulie, că acest decret este neconstituţional.
"Singurul lucru care ar putea justifica logica unui astfel de comportament nu poate fi decât o dovadă indirectă a impactului cumulat produs de substanţele dăunătoare pe care le găsim în mod constant în analizele (vinului moldovenesc) asupra sănătăţii (autorităţilor moldovene) şi, totodată, asupra proceselor (lor) mentale", a declarat Onişcenko.
Rusia, care importa 80 la sută din producţia moldoveană de vinuri, a impus un embargou tuturor importurilor din această ţară, în martie 2006. Embargoul a fost introdus în urma unor teste care arătau prezenţa de pesticide şi metale grele în vinul moldovenesc. Rusia a reluat, în 2007, importurile de vin, carne, mere, struguri, tutun şi seminţe de floarea soarlui, impunând "standarde stricte" de control al calităţii, iar, în iulie 2009, a ridicat toate restricţiile la importul de vinuri. În prezent, exportatorii moldoveni şi importatorii ruşi acuză motive politice în spatele acestui embargou impus de Moscova.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

