Oficial rus: Rusia va consolida relaţiile cu Iranul dacă Statele Unite abandonează acordul nuclear
Vladimir Iermakov, directorul Departamentului pentru Neproliferare şi Controlul Armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe, consideră că eventuala retragere a Statelor Unite din Acordul atomic semnat în 2015 nu înseamnă neapărat sfârşitul tratatului.
„Pentru noi, ar putea fi chiar mai uşor pe plan economic, întrucât nu vom mai avea nicio limitare în cooperarea cu Iranul. Am putea dezvolta relaţii bilaterale în toate sectoarele – energie, transporturi, tehnologie şi medicină”, a declarat Vladimir Iermakov.
„În cazul în care Statele Unite încalcă un acord internaţional susţinut prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate ONU, Statele Unite trebuie să sufere consecinţele. Nu trebuie să aibă nimic de pierdut Iranul, China, Rusia ori ţările europene”, a subliniat oficialul rus.