- Home
- Externe
- MOSCOVA, (16.09.2014, 16:08)
- Mihai Draghici
Oficial rus: Statele Unite împing lumea spre un nou război rece
Statele Unite împing lumea spre un nou "război rece", acuză Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, relatează Interfax, în ediţia online.

Serghei Narîşkin: Statele Unite împing lumea spre un nou război rece (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
"Politicile cinice şi iresponsabile aplicate de Statele Unite şi de ţările influenţate de Statele Unite au adus lumea în pragul unui nou război rece", a afirmat Narîşkin.
"O versiune actualizată a Războiului Rece a devenit realitate în prezent. Îndelung aşteptatul armistiţiu din republicile Doneţk şi Lugansk a reuşit să oprească temporar vărsarea de sânge, dar criza şi confruntările continuă în Ucraina", a spus Narîşkin, apreciind că recentul summit NATO nu a făcut decât să complice situaţia.
"Am aflat din diverse surse că regimului de la Kiev i s-au promis arme şi echipamente militare de către ţări membre NATO, o situaţie care ameninţă să devină o ingerinţă clară în afacerile interne ale Ucrainei sau, pentru a o spune franc, un ajutor pentru crimele de război comise acolo. Toate măştile au fost date jos şi a venit momentul adevărului", a continuat Narîşkin.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe