Oficial: Siria nu îşi doreşte să intre în conflict cu Turcia

Publicat: 18 06. 2019, 12:09
Actualizat: 31 03. 2020, 21:24

„Sperăm că forţele noastre armate şi cele turce nu vor fi în conflict. Aceasta este poziţia noastră”, a declarat ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem.

„Întrebarea este, ce planuri are Turcia în Siria? Turcia ocupă o parte din teritoriul sirian şi are prezenţă militară în anumite părţi din Siria”, a adăugat oficialul.

Rusia sprijină forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia a oferit asistenţă unor grupări rebele de-a lungul celor opt ani de război civil în Siria, însă Ankara şi Moscova au cooperat pentru încetarea conflictului în zona de nord-vest a ţării. În ultimele săptămâni, însă, violenţele au crescut în intensitate în Idlib.